Istoricul localității

Denumirea localității Măgureni vine de la „Măgura” care înseamnă formă pozitivă de relief, bine individualizată față de relieful înconjurător, provenită din fragmentarea unor culmi deluroase sau muntoase de către apele curgătoare. Pentru faptul că satul a fost inițial așezat în zona dealurilor, această explicație este cea mai plauzibilă.

Pentru întărirea convingerii că această afirmație este cea mai corectă, se menționează și cele prezentate în „Dicționarul geografic al județului Prahova”, de Paulina Brătescu ș.a. (Târgoviște, 1897) în care, la pag. 260-262, se menționează că Măgurenii este o comună rurală, aparținând de plasa Filipeștilor și că-și trage numele de la movilele ce se află în partea de nord a ei. Tot în același material, autorii ne fac cunoscut că în spusele bătrânilor se afirmă că în urmă cu vreo 60 de ani nu erau decât circa 60-70 de familii risipite de-a dreapta și de-a stânga Proviței și că din ordinul proprietarului dar și din cauza alunecărilor de teren, au trecut toate de-a stânga Proviței, formând trei mici cătune cu numele de Măgureni (Măgureni, Măgurenii Stolnici, Măgurenii Banului) separate unul de altul. Mai târziu, înmulțindu-se casele, s-au unit sub numele de Măgureni. Se menționează că Măgurenii este situat pe malul stâng al Proviței și pe malul drept al Prahovei. Dacă aceste confirmări se găsesc în materialul mai sus menționat în anul 1897 și dacă în acel an bătrânii afirmă că în urmă cu vreo 60 de ani satul era răspândit pe ambii versanți ai Proviței, înseamnă că satul a existat înaintea anului 1800 în zona dealurilor vestice, așa cum s-a mai precizat.

Se remarcă faptul că apariția documentară a localității se produce într-o vreme cu mari frământări, cauzate de creșterea proprietății boierești prin acapararea de terenuri și ocini (moșii). Domnitorii, pentru creșterea proprietății feudale, confiscau averile pretendenților la tron și ale boierilor trădători. Pentru întărirea puterii, domnii căutau sprijinul Bisericii, căreia îi dăruiau sate. Numai o parte a populației era nevoită să suporte povara birurilor către boier, domn, mănăstire, la care se adăuga araciul turcilor, bir pe care îl plăteau oamenii liberi. În situația neputinței de a-și plăti birurile, pământurile țăranilor erau confiscate.

Satul Banului este denumită partea nordică a comunei Măgureni. El este constituit, de la începutul existenței sale ca sat aparte, cum se confirmă în mai multe documente, dintre care amintim:

- În atestarea documentară a școlii Măgureni se menționează că a existat o școală în Măgurenii Stolnicesii și ai Banului din plasa Filipeștilor;

- Aceeași afirmație, ca mai sus, se face și în „Dicționarul topografic și statistic al României”, București, 1872, autor Dimitrie Frundzescu;

- În ”Dicționarul geogafic al județului Prahova”, autori Paulina Brătescu ș.a., tipografia „Viitorul”, 1897, Târgoviște, pag. 260-262, se menționează că numele de Măgureni este cunoscut la cătunele: Măgurenii Stolnici și Măgurenii Banului, separate unul de altul. 

Denumirea era deci folosită în 1897, conform celor menționate mai sus; ar fi credibil ca numele să-l fi căpătat Satul Banului de la numele unui stăpânitor local de ocini sau de la un dregător ce avea funcția de „ban” al Olteniei, ce-și avea proprietatea aici.

Tot privind explicația toponomică a Satului Banului, este știut faptul că prin rapiditatea prin care-și procurau prin muncă banii, în mod cinstit și cu multă dăruire, locuitorii din Satul Banului erau cunoscuți încă de la așezarea lor în zonă, drept cei mai avuți, de aceea satul s-ar fi numit „Satul Banului”.

Din numeroase documente vechi, în special din cele ale secolelor XVI-XVII se desprind relații despre Cocorăștii Caplii. Acestea aduc dovezi privind vechimea localității, în relațiile dintre locuitori, dezvoltarea ei economică, așezarea ei geografică, precum și altele.

Denumirea satului Cocorăștii Caplii se presupune, din cele transmise de la înaintași, că ar veni de la denumirea păsărilor (cocori), care în drumul lor migrator făceau popasuri regulate în zona pădurilor din vestul comunei. Aceste păsări cu pene cenușii, gâturi și picioare lungi, mijlocii ca mărime, produceau nemulțumiri localnicilor datorită zgomotului care-l produceau stricând liniștea împrejurimilor zi și noapte și distrugând crengile firave ale copacilor, acoperindu-le cu compostul lor o scurtă perioadă de timp. Pe de altă parte, acest compost era folosit în agricultură ca îngrășământ. După plecarea cocorilor, locuitorii se deplasau care mai de care cu ce aveau să poată lua o cantitate de compost pe care-l foloseau în pomicultură, zonă răspândită în special la poalele pădurilor de pe dealuri, sau în preajma casei, în ogradă, la zarzavat.

Cea de-a doua denumire, de Caplii, i s-a atașat de la străbunica familiei Căplescu, apărută în pisania bisericii, care se numea domnița Caplia și despre care ne vorbesc unele documente.

Ruinele care se păstrează și astăzi în Cocorăștii Caplii, prin grosimea zidurilor, marchează urmele unor clădiri mari și impunătoare, care stau de secole alături de biserică. Biserica, în jurul căreia este cimitirul, prin poziția sa, apare ca un far ce stă de strajă la marginea apei, spre care zilnic localnicii credincioși își îndreaptă pașii, curgând parcă de pe mal, din noua așezare a satului, pentru a-i trece pragul, sau a-i vizita pe cei dragi plecați în veșnicie.

Din izvoarele ce ne stau la dispoziție, ajungem la concluzia că cea mai nouă așezare din componența comunei Măgureni este Lunca Prahovei (Păroasa). Până cu 30 de ani în urmă ea se numea Păroasa. Prin decretul apărut în anul 1967, conform căruia denumirile vulgare, grosolane, ale unor localități pot fi schimbate, denumirea satului Păroasa a fost înlocuită cu „Lunca Prahovei”. Legat de denumirea satului Păroasa, menționăm că în „Toponimia românească”, de Iorgu Iordan, la pag. 88, se arată că denumirea de Păroasa ar putea deriva de la un omonim (poreclă dată unor oameni păroși care au jucat vreun rol în viața localității respective); această denumire ar putea deriva și de la păr (pom). După unii înaintași s-ar crede că prima variantă este potrivită, întrucât printre familiile care au fost aduse pentru popularea localității ar fi fost câteva persoane mai deosebite ca fizic, dar istețe, muncitoare, de la care s-ar fi numit localitatea. În întărirea mențiunii că Lunca Prahovei este cea mai nouă localitate din comună vin și cele relatate în „Dicționarul geografic al județului Prahova”, de Paulina Brătescu ș.a., Târgoviște, Tipografia și legătoria de cărți „Viitorul”, 1897, pag. 310 „Păroasa este sat ce aparține de comuna rurală Măgureni, plasa Filipești, având o populație de 161 locuitori din care 80 bărbați și 81 femei. Satul datează de vreo 50 de ani, deci, apărând prin 1840, prin aducerea a 30 de familii de rudari, de către proprietarul locului, Constantin Cantacuzino, de la râul Buzău”. Referiri la vechimea acestui sat sunt în „Marele dicționar geografic al României”, volumul I, 1902, de Lahovari, acestea fiind asemănătoare cu cele consemnate mai sus. Din calcule, însemnă că satul, în prezent are peste 170 de ani.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna avea, pe lângă satele actuale (Măgureni, Păroasa și Cocorăștii Caplii), și satul Novăcești, se afla în plasa Filipești a județului Prahova și avea 2590 de locuitori. În comună se afla o școală datând de la jumătatea secolului și în care învățau 95 de elevi (din care 30 de fete); și două biserici ortodoxe — una în Măgureni, ctitorită de Păuna Spătăreasa la 1671 și una fondată de Grigore Caribolu în Cocorăștii Caplii la 1826. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în aceeași plasă și cu aceeași componență, având o populație de 3232 de locuitori.

În 1950, comuna a fost arondată raionului Câmpina din regiunea Prahova și apoi (după 1952) din regiunea Ploiești. În 1968 comuna a revenit la reînființatul județ Prahova, satul Novăcești trecând la comuna Florești.